Echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București au avut, în ultimele 24 de ore, 161 de situații de urgență, cele mai multe fiind cazuri de copaci căzuți pe mașini sau pe carosabil.
Purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în ultimele 24 de ore au fost doborâți de vântul puternic 133 de copaci, din mai multe sectoare.
Daniel Vasile a precizat că 65 de mașini au fost avariate de copacii rupți de vânt, 11 stâlpi au căzut și șase panouri publicitare au fost răsturnate de vântul puternic și de zăpadă. De asemenea, nouă elemente de construcție au căzut de pe fațadele clădirilor, nicio persoană nefiind rănită.
Echipele ISU București au avut, în ultimele 24 de ore, 298 de intervenții în total, incluzând și incendiile, cazurile de descarcerare și de acordare a primului ajutor, numărul fiind dublu față de o zi obișnuită, a mai spus Daniel Vasile.
Bucureștiul a fost, până sâmbătă noapte, sub avertizare cod galben de ninsoare și vânt puternic, stratul de zăpadă care s-a depus ajungând până la zece centimetri.
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că, de sâmbătă, ora 16.00, până duminică, la ora 12.00, în toată țara vor fi precipitații mixte și intensificări ale vântului. În sudul țării și în special în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu și Călărași, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Vântul va continua să prezinte intensificări în sud-estul țării și pe crestele montane, cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră, iar pe arii restrânse 60-70 de kilometri pe oră.